Va invit pe cei ce cititi acest blog, sa va alaturati si sa o ajutam pe Claudia.Are doar 24 de ani si este studenta in ultimul an la Facultatea de Medicina din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie Craiova. Visul ei este sa devina medic si sa ajute celor aflati in suferinta. Acum, ea, viitor medic, are nevoie de ajutor.Povestea ei http://www.claudia-chelan.eu/povestea.php

Drum personal

Drumul meu personal si-a cautat multa vreme matca.Probabil, am trecut deseori pe langa semnele care erau evidente. Acum stiu ca ce am considerat o mica abatere, domeniul comunicarii , impreuna cu scurta experienta jurnalistica, au fost acumulare si invatare, intregire a drumului personal.Comunicarea,in felul sau, nu este posibila, fluenta, fara psihologie.

Link-uri utile
http://wswromania.blogspot.com
http://noaptealuiyuri.blogspot.com

Sirius

Citat

"Psihologia este acţiune, nu gândire despre sine. Continuăm să ne formăm personalitatea toată viaţa" - Albert Camus

comunicare: ROSA comunicat

comunicare: ROSA comunicat

ROSA comunicat

În coordonarea Agenţiei Spaţiale Române (ROSA), între 4-12 Aprilie 2009 a avut loc o serie de manifestări prilejuite de sărbătorirea Nopţii lui Yuri – sărbătoarea mondială a spaţiului cosmic. Această ocazie rememorează primul zbor al unui om in cosmos, Yuri Gagarin, precum şi prima lansare cu echipaj uman a unei navete spaţiale americane. Ambele evenimente au avut loc pe 12 Aprilie, la o distanţă de 20 de ani unul de celălalt – 1961, respectiv 1981. Cu 30 de evenimente înscrise in agenda Nopţii lui Yuri, România s-a plasat pe locul 2 in lume, mai multe evenimente desfăsurându-se doar în Statele Unite.“Suntem extrem de fericiţi să vedem că România e o parte atât de însemnată a Nopţii lui Yuri în acest an” - a declarat Loretta Hidalgo Whitesides, coordonatoarea mondială a acţiunii. “Mulţumită entuziasmului atâtor profesori din ţara dumneavoastră, mii de elevi au facut cunostinţă cu miracolul ştiinţei şi explorării spaţiului cosmic. Invităm şi alte ţări să ia exemplul României şi să inspire viitorii lor lideri în a studia mai mult în domeniul ştiinţei, ingineriei şi matematicii prin aceste programe de popularizare” – a concluzionat doamna Whitesides în scrisoarea ei adresată Agenţiei Spaţiale Române.

Alături de “Noaptea lui Yuri”, Agenţia Spaţială Română – coordonator naţional al activităţilor spaţiale - este angrenată în mai multe activităţi de popularizare şi educaţie spaţială, printre acestea numărându-se evenimente din cadrul Anului Internaţional al Astronomiei cum ar fi “Proiectul Starpeace”, precum şi Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic. Agenţia Spaţială Română invită pe aceasta cale mass media naţională şi locală să ofere un spaţiu cât mai amplu evenimentelor dedicate popularizării spaţiului cosmic în rândul publicului.

Raportul-blog al evenimentului poate fi accesat la adresa http://noaptealuiyuri.blogspot.com, iar site-ul global este disponibil
la adresa http://www.yurisnight.net.

Virgiliu Pop, Cercetător Stiinţific,
Agenţia Spaţială Română
Coordonator Naţional al Nopţii lui Yuri

Bernays s-a nascut in 1891, in Viena. Mama sa, Anna, era sora lui Sigmund Freud.
In 1892, familia sa s-a mutat la New York. In 1912 a absolvit Cornell University, dar a ales ca prima cariera jurnalismul.
A aplicat teoriile freudiene despre inconstient in domeniul Public Relations.

Nepotul lui Freud-Edward Bernays

Bernays, consideră relaţiile publice drept o artă aplicată unei ştiinţe – arta comunicării aplicată ştiinţelor sociale. Desi i-au fost aduse critici, este figura proeminenta a relatiilor publice prin eforturile sustinute - articole, discursuri, prelegeri, consultanţă, cărţi – de a impune acest instrument drept unul necesar managementului şi relaţiilor interumane. A fost un pionier al domeniului.


de ce am amintit ca era nepotul lui Freud, in postarea viitoare

Puterea Gandului



In cazul in care esti nemultumit de ceva din viata ta si iti doresti o schimbare, aminteste-ti ca exista legea atractiei, tot asa cum exista si legea gravitatiei.Ambele, legi naturale si impartiale. Legea atractiei spune ca lucrurile asemanatoare se atrag,in concluzie, un gand al tau atrage ganduri asemanatoare.Gandul este magnetic si are o frecventa. In timp ce gandesti, gandul se transmite in Univers.Se materializeaza parca, atunci cand se intoarce la tine. Poate ai auzit macar o data pe cineva ca povestea intamplari proprii, mai ales, bucurii, dorinte mari implinite si spunea simplu " si atunci parca s-a deschis tot Universul pentru mine"

Traditie - Ziua Pamantului


La 22 aprilie se sarbatoreste ziua Pamantului.In fiecare an, pe 22 aprilie. Traditia se pastreaza din 1970. Atunci, senatorul G.Nelson a propus stabilirea unei zile in care sa ne reamintim importanta mediului.

PR

Randurile de acum sunt o mutumire adresata dnei Adela Rogojinaru

Mi-am cautat ani raspuns la intrebarea de ce totusi am ales un domeniu ca PR. Ma simteam nemultumita de orice definitie a domeniului citeam si traiam cu sentimentul ca realitatea este alta, mai mult, ca ar trebui sa fie alta iar domeniul Comunicare si Relatii Publice este perceput poate gresit. Pana la cartea Adelei Rogojinaru, am fost suparata dar cand am citit Introducerea cartii "Relatiile Publice" fundamente interdisciplinare am regasit domeniul . Prefata se incheie cu cuvinte simple dar care sunt concludente si indeamna la reflectie :"Celui indreptatit sa afle, toate cele stiute si puterea de a le descoperi pe cele inca nespuse".

Semiotica sau cale catre relatii publice

SEMIOTICA


Cercetarile contemporane nu studiaza semnul intr-un mod izolat, ci ca parte a sistemului de semne (mediu si gen). O problema esentiala este definirea modului de formare a intelesului si din punctul de vedere al prezentarii constructiei si realitatii., nu doar din punctul de vedere al comunicarii. In privinta intelesului semnelor, semiotica abordeaza cu intrebarea cum. “Cum realizeaza semnul un inteles?”

Deseori este asimilata cu analiza textelor dar semiotica este si teoretizarea filozofica a rolului semnelor in construirea realitatii. Semiotica se ocupa cu studierea reprezentarilor si proceselor implicate in practica iar pentru profesionistul din acest domeniu, "realitatea" include totdeauna reprezentarea.
Pentru semiolog, o caracteristica definitorie a semnelor este aceea ca ele sunt tratate de catre utilizatori ca "insemnand" sau reprezentand alte lucruri.

comunicare: ingandurare

comunicare: ingandurare

ingandurare

Traditie si astronomie


Echinoctiul de primavara si miscarea de rotatie a Lunii in jurul Pamantului,cele doua fenomene astronomice care sunt la baza calcularii datei sarbatorii.Pastele se serbeaza in duminica urmatoare primei luni pline dupa echinoctiul de primavara.

Cuvântul Paşti (acceptat şi ca Paşte) provine în limba română din forma bizantino-latină Pastihae a cuvântului de origine evreiasca Pesah (trecere).O altă interpretare, răspândită în secolele trecute la catolici, a fost aceea de pascha – passione, de la passione – suferinţă (în greacă: πάσχω (páscho – sufăr), πάσχει (páschei – suferă).

Pastele crestin are o durata de 40 de zile.

Terra

Semantic, cuvintele care se refera la Pamant, pot fi formate in mai multe moduri. O modalitate este pornita de la radacina terra ca in cuvantul terestru. Mai este si modalitatea de a porni de la radacina telur ca in cuvantul teluric. Ambii termeni provin de la zeiţa romană Terra Mater, ce se pare că şi-a primit numele, la rândul ei, de la vechea denumire de Tellus Mater. Termenii ştiiţifici precum geografie, geocentric, geotermal folosesc prefixul grecesc geo-, derivat din numele zeiţei Gaia, echivalenta Terrei Mater în mitologia greacă.Denumirea de Pământ este singura care nu provine din vechea mitologie greacă sau romană, spre deosebire de majoritatea corpurilor cereşti cunoscute la acea dată (de exemplu Marte, Venus, Neptun, ş.a.m.d.). Cuvântul Pământ provine din latinescul pavimentum-drum pietruit.
Simbolul astrologic si astronomic al Pamantului este crucea incadrata de un cerc care reprezinta un merdian si Ecuatorul. O altă varianta aşează crucea deasupra cercului.

Pentru ca am vorbit putin despre simboluri, in postari viitoare, vorbim si despre semiotica.

Calea Lactee

Calea Lactee este galaxia gazda a sistemului nostru solar. In galaxie, totul orbiteaza in jurul centrului galactic al galaxie care este numit si centul de greutate. Calea Lactee este un gigant, având o masă de circa 750-1000 miliarde ori mai mare decât a Soarelui şi un diametru de aproximativ 100.000 ani-lumină.Are forma unei spirale ale carei brate conţin pe lângă altele şi materie interstelară, nebuloase şi stele tinere ce iau naştere din această materie. Pe de altă parte centrul galaxiei este format din stele bătrâne concentrate în grupuri cu formă sferică. Galaxia noastră are aproximativ 200 astfel de grupuri dintre care cunoscute nu sunt decât 150. Aceste grupuri sunt concentrate în special în centrul galactic. După aparenta lor distribuţie pe cer, astronomul Harlow Shapley a ajuns la concluzia că centrul galaxiei se găseste ceva mai departe de noi decât se credea până acum. Sistemul nostru solar este situat la 20 ani-lumină deasupra planului ecuatorial de simetrie şi la 28000 ani-lumină de centrul galactic.
Centrul galaxiei se gaşeste în direcţia constelaţiei Săgetătorului, la o distanţă de soare de 25.000-28.000 ani-lumină.
Are 4 componente principale: nucleu, discul cu spirale, haloul şi roiurile globulare. S-ar putea să existe şi un halou exterior, coroana galactică. Discul se roteşte dar nucleul central nu.[necesită citare] Nucleul şi roiurile globulare conţin multe stele bătrâne, cunoscute ca stele de Populaţie II care s-au format din materie cosmică originară. Braţele spiralei, unde se nasc stele noi, conţin mai ales stele de vârstă medie şi tinere, cunoscute ca stele de Populaţie I. Acestea s-au format din materie stelară reciclată şi sunt bogate în metale.

Carul Mare

Cele sapte stele principale din Ursa Major au aproape aceeasi stralucire. Este usor de recunoscut si este o cale de gasire a stelei polare. Ursa Mare (Carul Mare) este constelatie vizibila din emisfera nordica.Vizibilitatea Carului Mare este 90° nord până 30° sud.

ganduri in Univers

Niste imagini mi-au reamintit fetele copilor, atat de incantate cand vizitau Observatorul Astronomic. Erau galagiosi in veselia lor copilareasca, pura, de a descoperi frumusetea corpurilor ceresti. Spuneau simplu: "hai sa ne uitam la stele" si erau fericiti sa descopere, sa admire

Planete si stele

articol

7/09
Sensul stiintei
Filozofie si arta, W. Ridgway, 1878 Filozofie si arta, W. Ridgway, 1878
Sursa:Wikipedia
Este greu sa ne dam seama cand anume a inceput stiinta sa devina un domeniu al cunoasterii asa cum este ea perceputa azi, dar putem spune cu siguranta ca ea izvoreste din filozofie.


Categorie: Opinii
Autor: Valentin Curtef



Oare ne putem imagina viata fara un telefon celular, fara internet, televizor, masina de spalat, automobil, avioane, etc.? Nu, toate acestea au ajuns sa ne marcheze viata, sa ne modeleze stilul de viata, modul in care lucram, sau unde si cum ne petrecem concediul. Tehnica ne usureaza traiul, dar in acelasi timp face ca perceperea lumii inconjuratoare sa devina tot mai complexa. Ne ofera totodata posibilitatea de a folosi un celular sau un calculator fara sa stim cum functioneaza acestea, avand nevoie doar un bagaj minim de cunostinte necesare folosirii lor. Nu mai este important pentru utilizator cate cunostinte sunt necesare pentru construirea unui celular sau calculator si nici cat timp a durat pana s-au perfectionat utilajele corespunzatoare fabricarii lor, ci doar faptul ca sunt folositoare.

Dar a reduce tehnica doar la ceva folositor diminueaza rolul pe care ea il are in societate si mai ales in stiinta si cultura. A transforma niste zacaminte intr-un calculator nu e doar ceva legat de folositor, ci poate fi asemanat unei opere de arta la fel cum un pictor reuseste sa compuna din cateva culori un tablou. Daca ne indreptam spre stiinta, rolul tehnicii se transforma imediat in cel de cercetare si-si pierde aproape complet rolul de a fi folositoare. Putem spune ca rolurile diferite ale tehnicii depind de complexitatea informatiilor implicate. Pentru omul de rand calculatorul este folosit pentru a scrie un e-mail, a citi un articol sau pentru a se juca, pentru omul de stiinta calculatorul a devenit o unealta importanta in descoperirea si observarea de noi fenomene. Stiinta este singura care foloseste tehnica la capacitatea ei maxima, deoarece fara stiinta tehnica n-ar exista. Pentru a sti in ce directie se intreapta tehnica si astfel influenta ei asupra vietii noastre trebuie sa cunoastem directia in care se indreapta stiinta.

Este greu sa ne dam seama cand anume a inceput stiinta sa devina un domeniu al cunoasterii asa cum este ea perceputa azi, dar putem spune cu siguranta ca ea izvoreste din filozofie. Filozofia este prima care pune bazele cunoasterii, iar fara o astfel de baza nu exista o cursivitate, un sistem de expunere a ideilor si astfel o explicatie. Pentru a-si forma o baza, filozofii greci au fost nevoiti sa caute si sa defineasca elementele care sa o compuna. Pentru un asemnea scop, filozofia greaca s-a ocupat de intrebarii fundamentale, cum ar fi: ce este omul?, ce este realul?, ce este ideea?, ce este miscarea?, etc. Punand intrebarile, filozofia a reusit sa-si formeze o baza, dar faptul ca azi continuam sa ne punem aceleasi intrebari sugereaza ca filozofia nu a reusit sa gaseasca raspunsurile absolute.

Dupa decaderea Greciei, filozofia romana preia mare parte din conceptele filozofiei grecesti reusind, prin unificarea cu religia, sa dea filozofiei o mai mare importanta in ce priveste explicarea realitatii. Inventia armei si a tunului a dus la diferente intre explicatia filozofica a miscarii ghiulelei si traiectoria reala a ghiulelei, adica ce se putea observa. Nevoia de a cunoaste miscarea reala a ghiulelei a condus la dezvoltarea unui nou mod de percepere a realitatii, diferit de cel oferit de filozofia de atunci. Deoarece nu se reusise in atata timp sa se gaseasca o definitie a miscarii s-a pus intrebarea daca nu ar mai bine sa se caute un mod de a descrie miscarea. Aceasta noua tendinta a triumfat la mijlocul secolului al 17-lea prin formarea mecanicii, adica a stiintei despre miscarea corpurilor.

Succesul mecanicii a indus treptat cercetari asemanatoare si in descrierea altor fenomene cum ar fi cele din optica, magnetism, chimie sau biologie. Prin perfectionarea tehnicilor matematice si a celor experimentale, descrierea observatiilor a inceput sa devina un domeniu tot mai activ, ajungandu-se in secolul al 19-lea nu doar la descrierea opticii si electromagnetismului, ci si a termodinamicii, tabelului lui Mendeleev sau a teoriei evolutioniste. In secolul al 20-lea descrierea realitatii a facut un pas mai departe reveland teoria relativitatii si a mecanicii cuantice. Azi, stiinta reuseste sa descrie nu doar din ce particule suntem alcatuiti sau ce forte actioneaza asupra noastra, ci ne ofera si informatii despre codul genetic sau chiar cum s-au petrecut primele momente ale universului. Cu toate aceste realizari timp de mai bine de 350 de ani de la succesul mecanicii, inca nu reusim sa raspundem la intrebarea: ce este miscarea? La fel, faptul ca este ora 7 dimineata si trebuie sa mergem la munca sau scoala sau ca afara sunt 25 de grade Celcius si putem merge la plaja nu ne spune nimic despre ce este timpul sau
temperatura.

Orice modelare si prelucrare a obiectelor reale necesita o cunoastere a acestora, dar oare cum de a putut stiinta sa produca tehnologia de azi daca nu poate defini lucrurile pe care le descrie? Raspunsul este faptul ca stiinta aduce cu sine un element nou fata de filozofie: constructivitatea. Incercarile oricarui filozof antic de a defini elementele de baza incepea prin intelegerea definitiilor predecesorilor sai, criticand inconvenientele ca apoi sa ajunga la o noua definitie. In stiinta insa, observatiile predecesorilor nu pot fi considerate gresite, ci ele servesc ca punct de pornire pentru noi observatii, care extind vechile rezultate sau adauga altele noi. Extinderea a permis ca procesul de descriere a realitatii sa poata fi impartit astfel incat sa poata fi realizat simultan de mai multi cercetatori. Aceasta impreuna cu posibilitatea de adaugare de noi elemente observatiilor precedente, a dus la formarea teoriilor care se dezvolta constructiv. Asadar, putem spune ca filozofia este rezultatul muncii unui singur om, pe cand stiinta este rezultatul muncii unui colectiv de oameni.

Sofisticarea experime ntelor a dus la o prelucrare mai usoara a elementelor naturii nu si la o aprofundare a ceea ce reprezinta acestea, ceea ce pare sa puna in contrast stiinta cu filozofia. Filozofia este domeniul cunoasterii apriorice, a lucrurilor absolute, pe cand stiinta, datorita laturii ei observationale, este aposteriorica, adica descriptiva. Dar nu este atunci absurd sa asteptam de la stiinta sa ne raspunda la intrebarea ce este miscarea? Absurdul nu consta in faptul ca stiinta n-ar putea sa ne spuna ce este miscare, ci in faptul ca raspunsului este de tip filozofic, deoarece numai in filozofie se poate da un raspuns absolut. Stiinta prin constructivitatea ei nu se poate da decat un raspuns intermediar. Pentru a intelege ce reprezinta “intermediar” sa ne gandim la faptrul ca insanatosirea unui bolnav depinde de stadiul in care se afla cercetarea medicala.

Noutatea in fata careia ne aduce stiinta este ca trebuie sa ne bazam pe rezultate intermediare si nu, ca in filozofie, doar pe concepte absolut, lucru evident in relativitate si mecanica cuantica unde o privire de ansamblu nu mai este posibila din perspectiva filozofica—in relativitate s-a renuntat la notiunea de spatiu si timp absolut, iar in mecanica cuantica la determinismul clasic de cauza-efect. Asadar, stiinta aduce cu sine nu doar un mod de a descrie lumea, ci si un mod de cunoastere a lumii. Chiar daca stiinta isi are radacinile in filozofie, ea a devenit intre timp un domeniu de cunoastere de sine statator si poate oferi raspunsuri fara a mai fi nevoita sa se intoarca la filozofie. Sarcina stiintei ramane asadar de a afla modul in care se poate cunoaste realitatea dintr-o noua perspectiva diferita de cea filozofica.

Articolul este preluat de pe portalul Scipedia.ro cu permisiunea autorului.

Jupiter

Soarele

Soarele

Sistemul solar

telescop

telescop

FirstScope Telescope from Celestron


Mar 23


* Named Official Product of International Year of Astronomy 2009, FirstScope pays tribute to the men and women who brought us one step closer to understanding the universe around us!
* High quality Dobsonian style stand with a 76 mm reflector optical tube make FirstScope an ideal entry level astronomical telescope.
* Portable and lighweight table-top design makes it easy to store, transport and setup your FirstScope Telescope
* FirstScope is very easy to observe with, the user simply navigates the night sky by moving the tube in the direction of their desired object.
* Stylish and decorative design makes FirstScope a wonderful keepsake for anyone interested in astronomy.
* Optical Design: Dobsonian Reflector
* Aperture: 76 mm
* Focal Length: 300 mm
* Focal Ratio: 3.95
* Eyepiece 1: 20 mm, Magnification 15 x
* Eyepiece 2 :4 mm, Magnification 75 x
* Weight: 1956.12 g

Primul instrument astronomic - Gnomonul

Inca din 1611, percepem astronomia in asociere cu telescopul si luneta, instrumente de observare a corpurilor si sistemelor cosmice.
De la conceptia geocentrica, la conceptia heliocentrica, omenirea a trecut cu ajutorul observatiilor facute cu instrumente extrem de simple, aproape cu “ochiul liber”.
Chiar si legile lui Kepler (contemporanul lui Galilei), care sunt utilizate si astazi pentru a calcula cu anticipatie pozitiile pe care le vor ocupa planetele - in spatiu si pe cerul nostru - au fost descoperite pe baza observatiilor efectuate cu instrumentele de dinainte de Galilei (pre-galileene).
Dincolo de importanta istorica evidenta a observatiilor astronomice cu instrumente pre-galileene, aceste observatii isi pastreaza un inalt grad de actualitate, in special pentru introducerea in astronomie, din punct de vedere pedagogic.
Schimbarea anotimpurilor,are implicatii in viata oamenilor. Ca atare, au existat din timpurile preistoriei motive pentru o urmarire sistematica a mersului zilnic al Soarelui pe cer. O astfel de observare (zile, luni si ani la rand) intampina destul de multe piedici; in multe locuri de pe Pamant innorarile sunt frecvente, uneori de lunga durata. Apoi, nu oriunde orizontul locului este liber "de jur imprejur", pentru ca observatorul sa poata vedea si fixa exact punctele de rasarit si apus ale Soarelui. Stralucirea Soarelui este prea puternica pentru ochii nostrii; putem privi la Soare fara a fi "orbiti" doar cand el se afla aproape de orizont, lumina sa fiind in mare parte absorbita si atenuata de praful si vaporii din straturile joase ale atmosferei. Or, pentru a ne face o idee cat mai corecta despre miscarea aparenta a Soarelui, trebuie sa determinam - la cat mai multe momente din zi - locul pe care-l ocupa acesta pe cer. si aici, ca in multe alte cazuri, ingeniozitatea oamenilor a "intors" in favoarea lor ceea ce parea o circumstanta nefavorabila.

Primul instrument astronomic

Timis Online: Un cercetător propune un planetariu în Parcul Copiilor
Posted by admin

Apr 8

“Un timişorean, pe numele său Virgiliu Pop, cercetător la Agenţia Spaţială Română, propune autorităţilor locale construirea unui planetariu la Timişoara: un loc unde să observăm aştrii! Obiectivul se vrea un punct de atracţie pentru euroregiunea DKMT. Pentru cei care n-au ajuns încă într-un planetariu, trebuie explicat că acesta reprezintă o construcţie în formă de cupolă, pe care este proiectat, cu un aparat special, aspectul bolţii cereşti, cu stelele şi constelaţiile, deplasarea aparentă a acestora, a planetelor, a Soarelui şi a Lunii.
Proiectul propus de cercetătorul Virgiliu Pop urmează să fie prezentat în curând consilierilor judeţeni şi consilierilor locali, iar aleşii judeţeni ai PNŢCD au declarat, miercuri, că vor face demersuri pentru promovarea acestuia. În primă fază trebuie găsit un amplasament pentru planetariu şi există mai multe variante: Parcul Copiilor, Piaţa Axente Sever, unde se află Observatorul Astronomic, sau Pădurea Verde – Muzeul Satului.
Autorităţile decid oportunitatea
„Cele mai apropiate planetarii sunt la Baia Mare şi la Piteşti. Timişoara are un planetariu foarte vechi, care aparţine Universităţii de Vest, dar acesta nu este deschis publicului decât din când în când, la diferite activităţi. Un planetariu deschis publicului ar fi un loc unde lumea, în special copiii, ar putea veni pentru a observa stelele şi constelaţiile, pentru a învăţa astronomie prin joacă, dar şi un centru de educaţie interactivă, de ştiinţe ale naturii. Una din locaţiile potrivite ar fi Parcul Copiilor, s-ar putea face o clădire verde…”, a declarat Virgiliu Pop. Acesta crede că un planetariu modern ar putea deveni un punct de atracţie şi pentru locuitorii din ţările vecine, Serbia şi Ungaria. Cât despre costuri, în condiţiile în care trăim vremuri de criză, cercetătorul a refuzat să se hazardeze. „Sperăm ca la sfârşitul mandatului nostru, în 2012, să avem acest planetariu, există şi posibilitatea de a accesa fonduri europene. Ar putea fi inclus în bugetul de anul viitor fie la Consiliul Judeţean, fie la Consiliul Local Timişoara, fie la ambele”, a adăugat consilierul judeţean Dorin Hehn.”
tion

COMUNICAT DE PRESA

12 Martie 2009

Planeta Pamant este invitata la petrecere: Noaptea lui Yuri, 4-12
Aprilie 2009

Contact: Virgiliu Pop, cercetator, Agentia Spatiala Romana
Email: virgiliu.pop@rosa.ro
Web: http://noaptealuiyuri.blogspot.com, http://www.yurisnight.net

Intre 4 si 12 Aprilie 2009, romanii sunt invitati sa sarbatoreasca
"Noaptea lui Yuri", eveniment dedicat aniversarii primului zbor al
unui om in spatiul cosmic, Yuri Gagarin, precum si primului zbor al
unei navete spatiale americane. Ambele evenimente au avut loc pe 12
Aprilie, la o distanda de 20 de ani unul de celalalt - 1961, respectiv
1981. Scopul "Noptii lui Yuri" este de a inspira constiinta publicului in a
aprecia rolul spatiului cosmic pentru un viitor mai bun. Anul acesta,
Noaptea lui Yuri este afiliata Anului International al Astronomiei
care, in Romania, coincide cu 500 de ani de la nasterea lui Conrad
Haas, seful pulberariei din Sibiu si inventatorul rachetei in trepte.
Pentru sarbatorirea Noptii lui Yuri nu exista o reteta standard. De la
sesiuni de comunicari stiintifice la observatii astronomice pana la
petreceri in cluburi, orice manifestare decenta dedicata acestui
eveniment se califica. Pana la ora actuala, s-au anuntat petreceri la
Timisoara si Cluj-Napoca, unde librariile Carturesti vor gazdui
intalniri ale publicului cu specialisti in astronomie si astronautica,
urmate de observarea corpurilor ceresti prin telescop, in comuna
Bucovat din judetul Timis unde va avea loc o sesiune a cenaclului
science-fiction al elevilor, la Turda precum si in judetul Vaslui.
Persoanele care doresc sa organizeze activitati dedicate Noptii lui
Yuri in perioada 4-12 aprilie sunt invitate sa se inscrie in prealabil
pe site-ul international http://www.yurisnight.net si sa il contacteze
pe coordonatorul national al acestui eveniment, domnul Virgiliu Pop,
cercetator la Agentia Spatiala Romana, virgiliu.pop@rosa.ro.
In anii trecuti de la creearea sa, evenimentele organizate sub egida
"Noptii lui Yuri" au variat de la petreceri masive la Los Angeles, San
Francisco, Houston si Stockholm, la mesaje din partea astronautilor si
cosmonautilor la bordul Statiei Spatiale Internationale, la inchinarea
simbolica a unui pahar la statia de cercetare de la Polul Sud. Mass
media din intreaga lume - CNN, BBC, MTV, NPR si XM Radio intre altele
- au "acoperit" acest eveniment.Alaturi de "Noaptea lui Yuri", Agentia Spatiala Romana este angrenata in mai multe activitati de outreach, printre acestea numarandu-se evenimente din cadrul Anului International al Astronomiei precum si a
Saptamanii Mondiale a Spatiului Cosmic. Agentia Spatiala Romana invita
pe aceasta cale mass media nationala si locala sa ofere un spatiu cat mai amplu evenimentelor dedicate popularizarii spatului cosmic in randul publicului.[logo-ul Yuri's Night se poate descarca de la
http://www.yurisnight.net/2007/downloads/images/Logo-YurisNight.png]

Agentia Spatiala Romana(ROSA)

Agentia Spatiala Romana
Comunicat de presa
6 Martie 2009

România va prelua Preşedinţia Comitetului ONU pentru Utilizarea
Paşnică a Spaţiului Extra-Atmosferic

Domnul Dumitru Dorin Prunariu, Preşedintele Consiliului Ştiinţific din cadrul Agenţiei Spaţiale Române, a fost ales in functia de Preşedinte al Comitetului ONU pentru Utilizarea Paşnică a Spaţiului Extra-atmosferic (COPUOS) pentru mandatul 2010 - 2011. Desemnarea lui Dumitru Dorin Prunariu pentru Preşedinţia COPUOS a avut loc în cadrul unui proces de selecţie care s-a finalizat la 4 martie la Viena, în
Grupul Est-European de la nivelul ONU. Presedentia acestui organism revine, prin rotatie, diferitelor grupuri de tari, alaturi de candidatul României pentru prestigioasa pozitie concurand candidaţi din Cehia, Ucraina şi Ungaria. Comitetul ONU pentru Utilizarea Paşnică a Spaţiului Extra-atmosferic are ca mandat evaluarea cooperării internaţionale în domeniul utilizării paşnice a spaţiului extra-atmosferic, formularea de programe în domeniu pentru a fi incluse sub auspiciile ONU, încurajarea cercetării şi diseminării informaţiilor din domeniul spatial, si analizarea problemelor juridice provenind din explorarea spaţiului extra-atmosferic. Infiintat in anul 1958 de catre Adunarea Generala ONU ca organism ad-hoc, COPUOS a devenit o entitate cu statut
permanent un an mai tarziu, Romania facand parte din acesta inca din 1959 alaturi de alte 23 de tari. La ora actuala, COPUOS numara 69 de membri. Comitetul si cele doua subcomitete ale sale - stiintific si tehnic, respectiv juridic - se reuneste in fiecare an pentru a examina probleme ridcate de catre Adunarea Generala a ONU precum si de catre statele membre. Functionand pe baza consensului, COPUOS si subcomitetele sale prezinta recomandari Adunarii Generale a Natiunilor Unite. Dr. ing. Dumitru Dorin Prunariu s-a nascut la 27 septembrie 1952 la Braşov, iar la 14 mai 1981 a devenit primul şi singurul român care a zburat în spaţiul cosmic. Cosmonautul roman a participat la misiunea Soiuz 40, iar mai apoi si-a adus contributia in cadrul Fortelor
Aeriene Romane, Agentiei Spatiale Romane, Ministerului Afacerilor Externe si Asociatiei Exploratorilor Spatiali. Timp de doi ani, incepand cu luna iulie 2003, cosmonautul roman a fost presedinte al Subcomitetului Stiintific si Tehnic al COPUOS. Campania pentru candidatul român a fost susţinută de către Agentia
Spatiala Romana, de catre Ministerul Afacerilor Externe şi de reprezentanţele diplomatice ale României care îşi au reşedinţa sau sunt acreditate în statele membre ale Grupului Est-European. Prin desemnarea lui Dumitru Prunariu pentru Preşedinţia COPUOS, au fost recunoscute deopotrivă activitatea şi implicarea României prin Agentia Spatiala Romana pentru promovarea intereselor nationale si regionale la nivelul institutiilor internationale de profil, respective capacitatea profesională şi experienţa deosebită a candidatului român. Presedintia UNCOPUOS reprezinta o oportunitate pentru Romania si Agentia Spatiala Romana de a-si promova obiectivele Programului Spatial National in cadrul acestui organism, precum si de a extinde
cooperarea cu Agentia Spatiala Europeana, Agentia Spatiala Franceza si NASA.

Agentia Spatiala Romana - ROSA

Agentia Spatiala Romana (ROSA) a fost premiata cu unul dintre cele doua trofee oferite de Asociatia pentru Saptamana Mondiala a Spatiului Cosmic.

"Apreciem foarte mult extraordinarul efort pe care l-ati depus in coordonarea numarului mare de profesori romani implicati in organizarea Saptamanii Mondiale a Spatiului Cosmic", se arata in scrisoarea Asociatiei, primita de ROSA pe 25 februarie, informeaza un comunicat al Agentiei.

Saptamana Mondiala a Spatiului Cosmic este o sarbatoare internationala a stiintei si tehnologiei si a contributiilor acestora la imbunatatirea conditiei umane.

Evenimentul este coordonat de Natiunile Unite, cu sprijinul Asociatiei pentru Saptamana Mondiala a Spatiului Cosmic si a coordonatorilor locali.

Adunarea Generala a ONU a declarat, in 1999, ca Saptamana Mondiala a Spatiului Cosmic sa aiba loc in fiecare an, intre 4 si 10 octombrie.

Under construction

"Comunicarea este esenta stiintei"-Francis Crick